Luni
Fondul forestierDefrişările ar putea trece în gestiunea Jandarmeriei
Comenteaza pe Forum |
Ministerul Agriculturii va demara împreună cu Jandarmeria Română un proiect-pilot pentru a opri distrugerile de păduri din cele mai afectate judeţe ale ţării.
![]()
Astfel că, pentru început, Jandarmeria Pădurilor va acţiona în 10 judeţe, cele mai afectate de tăierile frauduloase, cu 10 echipe operaţionale. „Deo camdată suntem la stadiul de discuţii. Echipele de jandarmi ar putea fi formate din câte 10 oameni cu dotările specifice zonelor în care activează. Se va acţiona cu maşini de teren şi, unde va fi nevoie, este posibil să fie şi sprijin aerian cu elicoptere, din partea Jandarmeriei Române”, ne-a declarat Codruţ Bîlea, director în cadrul Romsilva.
Cele 10 judeţe afectate cel mai mult de defrişări sunt Suceava, Neamţ, Harghita, Covasna, Maramureş, Vrancea, Bacău, Argeş, Alba şi Bistriţa-Năsăud. Potrivit datelor furnizate de Federaţia pentru Apărarea Pădurilor (FAP) până în 2008, la nivelul întregii ţări, erau distruse peste 800.000 hectare de pădure din care 500.000 ha în totalitate.
Contrar a ceea ce spun reprezentanţii Romsilva, preşedintele FAP, Marian Stoicescu, crede că transferul pazei pădurilor de la pădurari la Jandarmerie va duce implicit la distrugerea fondului forestier. „Fiecare pădurar răspunde material şi penal dacă are lipsuri în gestiunea sa, respectiv în pădurea din cantonul său. Pe când, dacă se va întâmpla acest lucru, la jandarmi nimeni nu va fi tras la răspundere”, ne-a declarat Marian Stoicescu. Dacă proiectul va înregistra un real succes, acesta va fi implementat la nivel de ţară.
Sursa: Evenimentul Zilei
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Seful Directiei Silvice Iasi cere infiintarea Jandarmeriei Padurilor
- Voluntari, jandarmi şi pădurari vor patrula în Buşteni şi Sinaia de 1-3 mai ca să protejeze mediul
- Autostrada înaintează. Ecologiştii sar în apărarea speciilor ameninţate
- Reimpaduriri la Baia Mare
- Jandarmii giurgiuveni plantează sute de puieţi în Pădurea Comana
- Jandarmii giurgiuveni au plantat sute de puieţi în Pădurea Comana
Populare
- Vrei sa scrii despre fondul forestier ? (3)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Criza afecteaza bugetul pentru paduri (0)
Recente
- Defrişări în masă: Copacii, pe cale de dispariţie în zona Obârşia Lotrului
- Aproximativ 300.000 ha de terenuri degradate vor fi inventariate pentru reabiltare ecologică
- Voluntari, jandarmi şi pădurari vor patrula în Buşteni şi Sinaia de 1-3 mai ca să protejeze mediul
- Fermierii încep să planteze păduri pentru a-şi proteja culturile agricole
- PE a aprobat reguli mai stricte pentru firmele care comercializează lemn şi produse din lemn
- Dobrogea luptă contra deşertificării
