Luni
Fondul forestierMilitarii participă la campania de împădurire
Comenteaza pe Forum |
Ministrul apărării naţionale, Mihai Stănişoară, a participat duminică, 22 martie a.c., alături de militari din compunerea Comandamentului Diviziei 1 Infanterie “Dacica” şi ai Brigăzii 2 Infanterie “Rovine”, la campania de împădurire care s-a desfăşurat în zona localităţii Dăbuleni, judeţul Dolj.
![]()
“E o iniţiativă demnă de toată lauda, suntem şi noi prezenţi aici, reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale. Este o desfăşurare de forţe incredibilă, sunt prezenţi mii de oameni, de la elevi până la pensionari. Pe de-o parte, este un lucru emoţionant, iar pe de alta, ne dă încredere că atitudinea de respectare a naturii este prezentă în rândul românilor”, a declarat Mihai Stănişoară. În cadrul acţiunii, desfăşurată sub genericul “România prinde rădăcini”, au participat 100 de militari (ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri) pe bază de voluntariat care, alături de reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi ai Direcţiei Silvice Dolj, au îmbogăţit vegetaţia forestieră din apropierea comunei Dăbuleni cu peste 1000 de puieţi de salcâm plantaţi pe un teren afectat de fenomenul de deşertizare. “Suntem alături de populaţia din această zonă aşa cum am fost şi în urmă cu trei ani pe timpul când s-au produs puternicele inundaţii din primăvara anului 2006. Împreună, militari şi civili participăm la construirea unui mediu curat şi sănătos pentru noi şi copiii noştri, totodată prin această activitate contribuim şi la stoparea fenomenului de deşertizare care afectează această localitate” a precizat comandantul Diviziei 1 Infanterie, generalul-maior Nicolaie Dohotariu, participant la activitate.
Sursa: Universul Padurii
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Macedonenii au plantat 6 milioane de copaci intr-o singura zi
- Primarul unei localităţi din Ungaria a participat la o acţiune de împădurire organizată în Arad
- Campanie de împădurire în judeţele Arad şi Timiş
- Campania “România prinde rădăcini” s-a reluat cu plantarea a peste 35.000 de arbori
- Aproape 3.500 de voluntari s-au înscris la Iaşi pentru campania “România prinde rădăcini”
- Campania România prinde rădăcini revine la Comăneşti - Bacău
Populare
- Vrei sa scrii despre fondul forestier ? (3)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Criza afecteaza bugetul pentru paduri (0)
Recente
- Defrişări în masă: Copacii, pe cale de dispariţie în zona Obârşia Lotrului
- Aproximativ 300.000 ha de terenuri degradate vor fi inventariate pentru reabiltare ecologică
- Voluntari, jandarmi şi pădurari vor patrula în Buşteni şi Sinaia de 1-3 mai ca să protejeze mediul
- Fermierii încep să planteze păduri pentru a-şi proteja culturile agricole
- PE a aprobat reguli mai stricte pentru firmele care comercializează lemn şi produse din lemn
- Dobrogea luptă contra deşertificării
